În timp ce punctul culminant de la standul VW al Salonului Auto de la Frankfurt este noul ID.3, producătorul german de vehicule a adus în atenţia publicului şi versiunea actualizată a lui e-Up. Datorită noului sistem de baterie, gama e-up! şi-a mărit autonomia până la 260 de kilometri.
Cu un preţ de 21,9752 de euro (fără taxe: 17,5952 euro) 2, preţul de listă este mai mic decât al modelului precedent. O ofertă deosebit de atrăgătoare va fi disponibilă înaintea campaniei de pre-vânzare: e-up! poate fi achiziţionat în leasing, cu o rată lunară de numai 159 de euro, fără taxe suplimentare, în perioada 18 septembrie – 31 octombrie 2019 (în Germania).
Noile baterii au ajuns la o capacitate energetică considerabil mărită, de la 18.7 kWh la 32.3 kWh, ceea ce a condus la o autonomie a vehiculului în situaţii reale de condus de până la 260 de kilometri.
Bateria se încarcă la 80% în doar 60 de minute, prin alimentare directă la curent de 40 kW. Aplicaţia „maps + more”, dezvoltată pentru e-up!, poate programa, iniţia sau opri alimentarea automobilului, cu ajutorul telefonului mobil, oferind în acelaşi timp control total asupra aerului condiţionat din maşină.
E-up! accelerează de la 0 la 100 de kilometri/oră în doar 11.9 secunde. Viteza maximă a acestui model este de 130 de kilometri/oră.
Echiparea standard include un sistem automat de aer condiţionat, sistemul radio „composition phone”, cu interfaţă Bluetooth şi DAB+, aplicaţia multifuncţională „maps + more”, precum şi sistem de menţinere a benzii de rulare, Lane Assist. Pachetul Style de pe noul e-up! va oferi şi mai multe caracteristici şi dotări de personalizare.
Citeşte şi
Primele imagini cu noua electrică Volkswagen ID.3 de la Frankfurt – FOTO